Dependența de jocuri de noroc
Jocurile de noroc creează dependență în situația în care persoana respectivă nu reușește în mod repetat să-și controleze comportamentul și persistă dincolo de efectele devastatoare în plan material, familial, social și profesional.
Debutul jocului patologic de noroc poate avea loc în timpul adolescenței sau la adultul tânăr, dar există și cazuri în care tulburarea se manifestă la vârsta mijlocie sau mai înaintată. În general, jocul patologic de noroc se dezvoltă pe parcursul mai multor ani, dar evoluția pare a fi mai rapidă la femei decât la bărbați.
Fie că ești dependent de jocurile de noroc, de heroină, de cocaină, experiența folosirii lor este ca o plimpare în montaigne russe, cu satisfacție pe termen scurt într-un orizont cu așteptări mai mari și cu multe frustrări până la împlinirea așteptărilor.
Simptome ale dependenței de jocuri de noroc
Jocul de noroc dezvoltă fenomenul de toleranță, în sensul că apare nevoia de a crește “doza” pentru a obține aceeași stare de bine, iar încercarea de a stopa jocul atrage efecte fizice și psihice asemănătoare sevrajului la o substanță psihoactivă: dificultăți de concentrare, iritabilitate, neliniște, anxietate sau dispoziție depresivă.
Jucătorul poate avea un tip de personalitate obsesiv-compulsivă sau activă, situație care seamănă cel mai mult cu dependența de diferite substanțe.
Jocul aduce cu sine o stare de excitație, euforie, iar imposibilitatea de a juca atrage după sine fenomene de sevraj.
Jocul este considerat o “fugă” de a scăpa de probleme sau de a diminua sentimente precum vinovația, anxietatea, depresia etc. Apar eșecuri repetate în dorința de a controla jocul.
Majoritatea persoanelor care dezvoltă această tulburare prezintă un tipar de joc care crește treptat atât în ceea ce privește frecvența cât și suma pariată. Majoritatea celor cu joc patologic de noroc declară că unul sau două tipuri de joc sunt cele mai problematice pentru ei, dar există indivizi care participă la mai multe forme de jocuri de noroc.
Pot apărea distorsiuni în gândire, negare, superstiții, încredere exagerată, ori un puternic sentiment de putere și control.
Indivizii care recurg la jocurile de noroc sunt extrem de competitivi, energici, neliniștiți și ușor de plictisit
Ludomania
- Termenul de ludomanie înseamnă împătimirea patologică de jocuri. Ca și în cazul drogurilor sau alcoolului, dependența de jocuri se dezvoltă treptat.
În prima etapă persoana joacă ocazional. În a doua etapă se adaugă pierderea autocontrolului.
În cea de-a treia etapă, când perioadele în care persoana joacă fară să se mai poată controla alternează cu perioade de panică, iritabilitate, neliniște, dificultăți de concentrare, depresie sau agresiune și în care el poate pierde tot (familie, carieră, poate chiar recurge la sinucidere), asemănător cu ce se întâmplă în cazul dependențelor de droguri.
Ludomania face parte dintre fenomenele grave ale dependențelor. Câteodată este char numită “narcomanie în formă socială”.
Psihologii recomandă psihoterapia pentru dependența de jocuri de noroc dacă persoana respectivă nu reușește în mod repetat să-și controleze comportamentul.